Dacă ai nevoie de informații despre design grafic și web design, acesta este locul unde trebuia să fii. Pe acest site vei găsi acele informații pe care le cauți în aceste domenii.

Pentru a avea site-ul tău web nu trebuie neapărat să devii web designer, dar niciodată nu vei putea să îți ridici site-ul în mod profesional, fără să ai cunoștințe de IT. Vei avea nevoie de cunoștințe de programare și de design. În acest articol vom vorbi despre posibilitățile pe care le ai în funcție de propriile așteptări.

Cum faci un website?

Pentru a fi cât mai prezent pe internet, va trebui să deții un site web. Acesta ia de obicei forma unui blog. În prezent blogurile sunt instalate cu doar câteva click-uri și sunt extrem de ușor de folosit. Dacă știi să folosești o adresă de email, poți folosi și un blog.

Cea mai ușoară și rapidă metodă pentru a crea un blog personalizat în funcție de nevoi este domeniul WordPress.com. O variantă mai veche este Blogspot.com, dar nu mai este prea folosită. Ambele domenii îți oferă un subdomeniu pe care îl poți folosi gratis. Pentru a avea un domeniu propriu va trebui să cumperi unul de la ROtld.ro, dar veți avea nevoie și de găzduire web. Găzduirea web s-a redus ca preț de ceva timp, devenind foarte accesibilă.

Cum faci un site profesional?

Pentru a avea un site profesional va trebui să știi puțină programare. Dacă nu te pricepi deloc, WordPress va face toată treaba pentru tine deoarece conține template-uri și layout-uri special create pentru tine. Acesta este un sistem CMS – Content Management System pe care îl poți folosi cu ușurință. Alte exemple bune sunt Joomla și Drupal.

Merită să fii web designer?

Deși s-ar crede că toată lumea face web design în aceste zile, de fapt lucrurile nu stau chiar așa. Nu oricine poate face web design deoarece este mai dificil decât s-ar crede. Poate unii oameni mai lipsiți de experiență iau salarii mici, dar cei cu adevărat profesioniști au salarii de invidiat și reale oportunități de avansare.

Cum devii web designer?

Dacă îți dorești să devii web designer va trebui să înveți câteva lucruri la început, apoi să înveți puțină programare cât să te descurci.

Ce va trebui să înveți?

  • HTML – acest limbaj de programare este cel mai simplu și ușor de învățat dintre toate.
  • CSS – dacă vei învăța asta vei putea să definești stilurile utilizate într-o pagină web.
  • Photoshop – este programul de bază de grafică pe care trebuie să îl știi. Cu ajutorul lui poți edita orice poză și poți crea infografice extraordinare. Cu acest program opțiunile sunt aproape nelimitate. Poți edita orice în orice fel atât timp cât ai cunoștințele necesare.
  • Ajax – acesta este un alt limbaj Client Side foarte cunoscut și popular în cele mai mari firme IT, spre exemplu Google sau Facebook.

Profesia de web designer este una care cere multă creativitate și perfecționare în permanență. Acest domeniu este unul de viitor care se va modifica în permanență, iar designerii trebuie să țină pasul altfel vor rămâne fără proiecte. Cu cât o persoană știe mai multe programe și trucuri în Photoshop, de exemplu, cu atât va fi mai căutat, mai apreciat.

Pentru a fi mereu pregătit pentru nou va trebui să citești bloguri în domeniu, să exersezi și să practici tot ceea ce citești. Orice designer serios va trebui să treacă de toate etapele unui proiect: începând cu Photoshop și terminând cu HTML sau CSS.